DRAGI LOCUIORI AI COMUNEI!
1694….2025;
Au trecut 331 de ani de când o hoardă de tătari a invadat Ciucul, inclusiv Valea Xantus.
„Întotdeauna au existat eroi care au știut ce să facă la un moment dat.”
Povestea: în cel mai frumos moment al vieții omului, o comunitate mică pornește de la altar, de la o cununie, care în straie și suflet festiv pleacă pentru a-și apăra patria și viața, împotriva invadatorilor care le amenință existența.
Un popor care ține atât de mult la amintirile și tradițiile sale așa cum este acesta nu se poate pierde! În acesle zile tulburi ale primăverii anului 1990, urmașii celor care respectă memoria și faptele strămoșilor noștri, lăsând deoparte orice altceva, și-au achitat datoria de 300 de ani față de trecutul lor, reconstruind împreună capela construită peste mormântul judecătorului regal din Ciucul de Jos, Keresztes Xantus, din valea Hosasău, în memoria victoriei asupra tătarilor și au sfințit-o cu hramul Sfintei Familii.
Poate că, dacă nu ar fi existat discordie în hoarda tătară, nu am fi aici astăzi, nu am fi în viață, pentru că nu l-ar fi cruțat pe nici unul dintre noi.
Dacă și noi îmbrățișăm mărul discordiei, atunci tot ce va rămâne din noi va fi pieirea, tot ce va rămâne din noi va fi amintirea.
Un popor care își uită trecutul nu își poate construi viitorul! Trăim din trecut, dar nu pentru trecut, ci pentru viitor! Trăiește în noi speranța că vom supraviețui vieții în mijlocul atâtor adversități și furtuni! Am îndurat multe bătălii și am fost ținuți în viață de speranța și credința că indiferent ce s-ar întâmpla, Preasfânta Fecioară ne va ajuta mereu!
Așteptăm cu nerăbdare să vă urăm bun venit pe toți în Valea Hosasău pe 11 mai pentru hramul Capelei Xantus!
Liturghia începe la ora 12:30.
Primar, Nagy István Alfréd
