Nagy István – István Nagy – (Misentea, 28 martie 1873 – Baja, 13 februarie 1937) pictor maghiar, unul dintre cei mai proeminenți reprezentanți ai picturii maghiare moderne.

A terminat școala populară la Miercurea Ciuc, a absolvit colegiul pedagogic de la Cluj și a predat în localitatea Homokmégy. Și-a expus desenele în cărbune la școală, iar Gusztáv Keleti fiind cel care i-a descoperit talentul. Așa a ajuns la Școala de Arte din Budapesta. Apoi a studiat la Munchen și Paris, apoi a plecat într-o călătorie de studii în Italia pentru o perioadă de opt luni. De-a lungul anilor de studenție, s-a bucurat de o bursă de studii cu finanțare privată din regiunea Ciuc. În 1902, a început o altă perioadă când s-a tot mutat, asta până la începerea Primului Război Mondial, dar de data asta limitându-se la ținutul său natal: Ciuc, Gheorgheni.

Prima sa expoziție de 150 de lucrări a fost deschisă la 8 iunie 1902 în Miercurea Ciuc. În timpul războiului, a făcut portrete soldaților pe frontul din Galicia. În 1919 s-a mutat la Budapesta. Din 1920 a pictat în Marea Câmpie Maghiară, mai întâi la Szentese împreună cu József Koszta, apoi la Kecskemét și Baja. Expoziția colecției sale din 1923 a dus la recunoașterea general a muncii sale. Dezső Kosztolányi și Károly Lyka au scris și ei cu entuziasm despre lucrările sale, iar Miklós Surányi a scris despre el un roman. În 1933 s-a stabilit definitiv la Baja împreună cu soția și fiul său. Sunt înregistrate peste 4.000 de lucrări ale sale, dintre care majoritatea se găsesc acum în trei țări (România, Serbia și Ungaria), lucrările sale fiind păstrate în Galeria Națională Maghiară, în muzeul din Szabadka (Subotica), marea majoritate în muzeul din Baja, o sală de expoziție dedicate special prezintă lucrările sale în Galeria Kecskemét, multe dintre operele sale se găsesc în colecții private.

Și-a realizat peisajele și portretele în special cu cretă pastel și cărbune. Este unul dintre cei mai unici reprezentanți ai aripii realiste și constructive a picturii maghiare moderne. A lucrat incredibil de rapid. Printre subiectele lucrărilor sale se numără: lumea mohorâtă a munților Transilvaniei, mărginimea satelor de câmpie, ferme, animale păscând și țărani cu fețele brăzdate. Din cauza subiectelor operelor sale sale, el este adesea menționat printre pictorii din Marea Câmpie Maghiară, dar datorită prezenței elementelor geometrice din ce în ce mai pronunțate în picturile sale, opera sa aparține și ramurii constructive a picturii moderne, asemeni artei lui János Nagy Balogh. Stilul lui István Nagy a avut un impact semnificativ asupra tinerilor din studioul de artiști din Hódmezővásárhely și l-a ajutat și pe Jenő Barcsay să-și găsească drumul ca pictor.

A primit premiul de pictură al Societății Pál Szinyei Merse pentru operele sale apărute până în 1924 și premiul Henrik Beczkói Bíró în 1936 pentru picture sa Bătrâna cu pălărie.

O piatră memorială cu o placă de bronz marchează locul fostei sale case din Misentea. Este o operă semnată de Ernő Ferencz. Pe pământul său natal, Școala primară Nagy István din Misentea și Școala Gimnazială de Muzică și Arte Plastice Nagy István din Miercurea Ciuc îi poartă numele. În cinstea lui a fost ridicată o statuie la Baja. Aceasta se află în fața Galeriei Nagy István și este creația lui Imre Varga. Colecția Deák din Székesfehérvár păstrează 10 dintre lucrările sale.

József Mártonfi – fiul episcopului de Trannsilvania, din Misentea, Tamás M. (fiul lui István Adorján, pastor de Csik-Szent-Király/ Sâncrăieni-Ciuc) și Kata Józsa, n. ianuarie 1746 ian 15. (botezat) la Szent-Királyon/ Sîncrăieni-Ciuc (Csíkm.), părinții lui murind devreme; orfanul a fost luat sub tutelă de pastorul József Adorján, iar după moartea acestuia, fratele său István Adorján, o gazdă din Csik-Mindenszent, l-a dus la mănăstirea sfinților-franciscani din Csik-Somlyo ( Șumuleu Ciuc) pentru educație. Aici, în ciuda dificultăților foarte mari cu care s-a confruntat, a absolvit cu mare succes școala, înainte de a merge la colegiul iezuit din Cluj, unde a primit gratuit cazare și mâncare ca servitor. În 1763, la Cluj a intrat în ordinul iezuit. Și-a petrecut primul an la Viena, unde a studiat, pe lângă vechii scriitori clasici greci și romani, limba franceză și în special limba germană, pe care și-a însușit-o atît de bine, încât a vorbit-o fluent. În aceast ordin iezuit caracterizat de disciplină strictă, se antrenă prin privațiune, dar învață și regulile  conversației civilizate . A predat gramatică la Buda în 1770, matematică la Viena în 1771 și matematici din nou la Buda în anii 1772-73. În perioada aceasta s-a dezvoltat prietenia dintre el și Révai, care a durat până la moartea acestuia din urmă. Odată cu desființarea ordinului iezuit în 1773, a fost angajat ca profesor de matematici la Cluj Napoca în 1774. În 1779, regina Mária Theresia l-a numit director general al școlilor Transilvaniei, alături de care a primit rang de consilier regal și ataşat regal al Consiliului Suprem. A lucrat în acest post timp de șapte ani. În 1781, i s-a încredințat și puterea nelimitată de auditor contabil, câștigând aici respectul publicului prin corectitudinea sa în cadrul acestei funcții. În 1786 a devenit  consilier regal al Consiliului General mutându-se atunci din Sibiu la Cluj. În 1788, a fost numit abate titular, iar în 1793, episcop titular al Serbiei. Odată cu moartea lui Ignácz Batthyányi, împăratul Ferenc I și rege al Ungariei, l-a numit pe 14 martie 1799 episcop al Transilvaniei pe omul modest și retras, numire care a stârnit bucurie generală în rândul preoților și mirenilor din Transilvania, pentru că tocmai atunci averile episcopilor transilvăneni erau sub semnul întrebării din cauza fiscului; această problemă vitală a episcopiei Transilvaniei a fost hotărâtă de puterea de convingere al lui M. în favoarea bisericii. Și-a ocupat scaunul episcopal abia după ce a pus la dispoziția bisericii averile episcopale pe care le deținea până în acel moment la Viena. Meritele sale s-au remarcat mai ales în domeniile carității și al educației. A fost comandant al Ordinului Sfântul Ștefan. El a ajutat oamenii de știință, printre ei și pe Révai, care se lupta cu înfometarea și a susținut literatura în general. A murit în martie 1815. 3. Gyulafejérvárt ( Alba Iulia). ”

(Sursa: József Szinnyei: Vieți și opere ale scriitorilor maghiari)